Cum alegi fondul mutual de investiții potrivit?

Primul pas este întotdeauna cel mai greu și majoritatea se blochează la el. Același lucru este valabil și cu începutul în investiții. Pentru că sunt întrebat de zeci de ori în fiecare lună despre modalitatea cea mai simplă de a începe să investim, am decis ca astăzi să vorbim despre cum alegi fondul mutual de investiții potrivit.

Cea mai simplă metodă de a începe să investim este prin intermediul unui fond mutual. Dar dacă ești la începutul drumului investițional, ți se poate părea dificil să alegi dintre fondurile mutuale existente.

Iată mai jos câteva idei care te pot ajuta să alegi fondul mutual de investiții potrivit pentru tine:

1. Alege un fond mutual la banca unde ai deja conturile deschis – poți face asta direct din aplicația de online banking (chiar acum în timp ce citești această postare) a băncii sau mergând în sucursală;

2. Stabilește care este profilul de risc – în principiu poți alege între conservator, mediu sau dinamic;

3. Stabilește perioada pe care poți investi – având în vedere perioada minim recomandată pentru investiția în fiecare categorie de fond în parte:

🟢Pentru fondurile de obgligațiuni (mai conservatoare) – perioada minim recomandată este de 3-4 ani

🟡Pentru fondurile de mixte / diversificate (risc mediu) – perioada minim recomandată este de 4 ani;

🔴Pentru fondurile de acțiuni (risc mare) – perioada minim recomandată este de 5 – 6 ani.

4. Alege valuta în care dorești să investești (RON, EURO sau USD)

5. Cea mai simplă modalitate de a alege fondul din categoria dorită, după ce ai trecut prin pașii de mai sus, este să verifici care este fondul care are activele nete totale cele mai mari, din categoria dorită. Active nete mai înseamnă interes mare din partea investitorilor, atât cei persoane fizice cât și investitorii profesioniști și instituționali.

6. Alege opțiunea de investiție lunară, automatizand astfel acest proces de investiție constantă, în diferite momente ale pieței. Poți începe să investești lunar cu sume începând de la 50 lei sau 20 euro / usd.

7. Citește documentele obligatorii ale fondului – buletin lunar și informații cheie destinate investitorilor

8. Verifică care sunt costurile.

9. Investește ASTĂZI și îți vei mulțumi mai târziu!

Continuă să investești constant și începe să te educi financiar. Vei descoperi pe parcurs și alte instrumente financiare care pot fi interesante pentru portofoliul tău.

Cel mai bun moment pentru a începe investițiile a fost ieri, al doilea cel mai bun este ASTĂZI!

Ai nevoie de ajutor? Poți programa ACUM prima ta ședință de COACHING FINANCIAR 1:1!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CAPTCHA ImageChange Image

Scroll to Top