V-ați fi gândit vreodată că evreii învață despre dobânda compusă în clasa întâi și că Einstein o numea cea de-a 8-a minune a lumii? Simt că răspunsul e inevitabil…nu. Așa m-am gândit și eu până la o primă interacțiune de acest gen cu un client evreu.
Dobânda compusă e pentru mulți români încă un mister ce merită elucidat pentru că odată făcut acest lucru îi înțelegem puterea. Dacă o dobânda simplă se lasă cumva îndelung așteptată, aici avem nevoie și de mai multă răbdare.
Acest cuvânt îmi vine repetitiv în minte … răbdare și iar răbdare. Răbdării i se adaugă putere pentru că pe merit trebuie recunoscută puterea dobânzii compuse. Nu degeaba Einstein insista pe faptul că numai cine înțelege dobânda compusă câștigă din investiții cine nu, rămâne să plătească credit. Și o cataloga, cum spuneam a-8-a minune a lumii.
Puterea dobânzii compuse
Job-ul meu mi-a oferit posibilitatea să observ sute de comportamente investiționale ale clienților cu care intru în contact. Majoritatea clienților nu este conștientă de puterea DOBÂNZII COMPUSE. Acesta poate fi unul dintre motivele pentre care nici randamentele obținute nu sunt satisfăcătoare. Printre clienții pe care i-am întâlnit, există și excepții, iar 2 dintre aceste excepții aș vrea să ți le povestesc mai jos.
La una dintre întâlniri, am avut plăcerea să întâlnesc un cuplu de posibili investitori, soț și soție, străini, care erau interesați de produsele noastre. În discuțiile avute, la un moment dat, am început să le povestesc despre dobânda compusă și cât de importantă este această pentru obtinererea de randamente bune, pe termen lung. Clientul a avut bunăvoința să mă asculte câteva minute, iar la un moment dat m-a întrerupt politicos și mi-a spus, cu zâmbetul pe buze:“Îți mulțumesc pentru aceste informații…noi am învățat despre Dobânda Compusă în clasa I…suntem evrei!”. Rememorând acel moment, cred că pe moment m-am blocat. Acesta a fost unul din momentele revelatoare din viața mea, când cineva, fără să își dea seama probabil, a schimbat modul meu de gândire, în câteva secunde.
Cred că această conștientizare a importanței educației financiare m-a determinat să încep să scriu articole pe această tema.
O altă situație revelatoare a fost în momentul în care uitându-mă pe portofoliul unei cliente, acum câțiva ani, portofoliul având o vechime de 10 ani, am observat un randament cumulat de aproape 100%, pentru un produs care avusese în această perioada un randament mediu pe an de 7%. Acesta a fost un alt moment important care m-a făcut să înțeleg puterea dobânzii compuse. Poate te întrebi cum a fost posibilă obținerea acestui randament cumulat de 100%? Magia stă în puterea dobânzii compuse.
Ce este dobânda compusă?
Dobânda compusă este dobânda / randamentul de la sfârșitul unei perioade obținut prin adăugarea profitului / dobânzii la suma investită initital și repetarea acestui proces iar și iar. Se mai numește și dobânda la dobânda sau dobânda reinvestită.
Ce este dobânda simplă?
Dobânda simplă reprezintă randamentul / dobânda pe care îl obținem prin plasarea banilor pe o anumită perioada, iar la sfârșitul perioadei, profitul / dobânda nu sunt reînvestite.
Dobânda simplă vs. Dobânda compusă într-un exemplu concret
Hai să luăm situația clientei mele, menționată mai sus.
Pentru o investiție de 10.000 EUR făcută pe 10 ani, la un randament mediu pe an de 7%, fără folosirea dobânzii compuse (adică în fiecare an profiturile din investiție erau răscumpărate și cheltuite), suma totală obținută la finalul perioadei ar fi trebuit să fie 10.000+(10.000*7%*10 ani) = 17.000 EUR
Dar folosind dobânda compusă (practic având aceeași investiție, cu diferența că în toată perioada celor 10 ani investiția nu a fost modificată (nici nu s-a scos profitul, nici nu s-au adăugat alte sume), randamentul a beneficiat de dobânda compusă anual, suma totală la sfârșitul celor 10 ani a fost de 19.671 EUR (o diferența de la un randament mediu pe an de 7% la un randament mediu pe an de aproximativ 10%).
Eu folosesc pentru calculul dobânzii compuse acest CALCULATOR. Îți poate fi și ție de folos.
Dacă mergem mai departe cu investiția, păstrând aceeași parametri, lucurile arată fabulos pe termen lung și foarte lung:
Ce vreau să observi este cât de puternică este dobânda compusă pe termen foarte lung. Practic aceeași investiție, cu un randament mediu pe an de 7%, pentru o perioada a investiție de 20 ani, a transformat randamentul din 7% pe an în 14.3% pe an, iar pe o perioada de 30 de ani randamentul de 7% s-a transformat in 22%.
Iată ce înseamnă aceste randamente în sume absolute, pentru aceeași investiție, pe termen de 10, 20, 25 și 30 de ani.
Diferența între cele două valori, în fiecare perioada se numește RĂBDARE. Răbdarea de a lasă banii să facă bani pentru ține, răbdarea de a benficia de dobânda compusă.
Profită de avantajele dobânzii compuse
În continuare poți găsi câteva recomandări pentru a putea beneficia de avantajele dobânzii compuse:
• Dobânda de la depozit, deși mică, ar trebui adăugată la principal, atunci când se rennoieste depozitul;
• Dacă ai investiții în titluri de stat sau în obligațiuni, cuponul (dobânda) pe care o încasezi ar trebui reinvestit;
• Alege ETF-uri cu acumulare – acestea reinvestesc automat toate veniturile incasate (cupoane sau dividende);
• Dividendele încasate de la companiile în care investești prin deținerea de acțiuni ar trebui reinvestite;
• Alege fonduri mutuale care reinvestesc automat veniturile (cupoane sau dividende);
• Chiria pe care o încasezi pentru investițiile imobiliare ar trebui reinvestită.
O tema la care mi-ar plăcea să te gândești după parcurgerea acestui articol este dacă tu știi cât te COSTĂ lipsa răbdării?
Surpriza din partea mea
Știu cât de important este să ai un investitor experimentat care să-ți arate pașii corecți la început de drum. Dacă acesta este motivul care te împiedică și pe tine să-ți pui banii la lucru pentru viitorul tău, am o propunere pentru tine:
Vino la conferinta START INVEST special gândita pentru investitori la început de drum. ă-mi voie să te port pas cu pas prin etapele testate din industrie, prin care poți să-ți construiești un portofoliu profitabil.
Fără sfaturi generaliste. Doar soluții personalizate, adaptate la nevoile și posibilitățile fiecărui client în parte.
Promisiunea mea:
Vino la conferința START INVEST cu întrebări și pleci cu un plan solid de investiții!
Folosește codul MIHAI15 și obții o reducere de 15% din valoarea oricărui pachet ales.
Un alt exemplu ce mi-a argumentat puterea dobanzii compuse e cea in care, 10 mii economisite an dupa an, aduce in 11 ani suma de 140 mii si practic din anul 11 am dobanda de 10 mii anual, ca si cum inca un salariat economiseste in familia mea si nici nu cere de mancare. Iar din anul 17 de economisire si investit la aceeasi viteza de 10 mii pe an ajung cu 20k dobanda, adica 2 extra salarii ce nu cer de mancare 🙂
Foarte frumos exemplificat.
Acum trebuie sa avem in vedere ca nu exista o crestere liniara, dar pe termen lung acolo ajungem. Ce trebuie sa facem este sa avem rabdare si sa reinvestim toate profiturile.
Spor la economisit si la investitii profitabile!