Sunt femeile investitori mai buni? Ce le face oare diferite în investiții? Cum funcționează portofoliile lor? Într-un martie dedicat femeilor privim la cum ajung femeile să dea studiile peste cap și să sărbătorească decizii investiționale remarcabile. Cum ajung ele, într-un final, la obiective financiare îndeplinite?
Sunt până la urmă femeile, investitori mai buni, doar prin natura lor sau prin educația financiară pe care o accesează ?
Pentru că ceea ce îți poate afecta indiferent de gen performanța ta ca investitor nu este capacitatea ta de a analiza situațiile financiare, ci emoțiile, personalitatea sau lipsa educației financiare.
Femei care investesc – un procent în creștere
Conform unui studiu Fidelity 2021, pe mai mult de 8 milioane de clienți, femeile au generat profituri ale investițiilor care au fost cu 40 de puncte (0,4%) mai mari decât profiturile bărbaților.
Începând cu 2021, 67% dintre femeile din întreaga lume investesc mult dincolo de un simplu plan de pensionare sau simple achiziții imobiliare, față de 44% în 2018.
Minusuri și plusuri de gen în investiții
• Femeile nu sunt la fel de încrezătoare ca bărbații în abilitățile lor de investiție
• Portofoliile de investiții ale femeilor sunt mai reduse cu până la 44% față de bărbați din cauza diferenței de remunerare/diferențelor salariale
În schimb:
- Femeile obțin randamente ale investițiilor mai bune decât bărbații, studiile constatând diferențe de până la aproape 1%
- Femeile încep să investească mult mai devreme
- Un număr tot mai mare de femei investesc și au portofolii tot mai diversificate
Preziceri despre investițiile la femei – millennials, generația x, baby boomers
Institutul CFA a prezis, de asemenea, că, până în 2025, nu va există o diferență semnificativă de gen cel puțin în ceea ce privește investițiile la bursă.
Una dintre cele mai interesante descoperiri este că investițiile sunt tot mai frecvente în rândul femeilor mai tinere. Fidelity a descoperit că 71% dintre femeile mileniale investeau în 2021 comparativ cu 67% dintre generația X și 62% dintre baby boomers.
Acești ani suplimentari de investiții fac o diferență enormă. Dacă luăm de exemplu cazul dobânzii compuse de care am tot vorbit, investitorii femei au obținut profituri mai mari.
De ce femeile investesc mai ‘’bine’’? Motivele:
1. FEMEILE INVESTITORI – tranzacționează mai puțin
Cheia investițiilor de succes este să îți amintești că ar fi bine să fii implicat pe termen lung.
Exemplu:
Cumpărarea și vânzarea frecventă a valorilor mobiliare nu înseamnă investiție. Se numește tranzacționare. Femeile fac mai rar asta.
De exemplu…deții acțiuni deci deții o parte dintr-o afacere reală. Faptul că cineva pune în mod constant un preț acțiunilor tale nu înseamnă că trebuie să acționezi, adică să vinzi sau să cumperi. Și aici femeile sunt mai precaute.
Încrederea în investiții a bărbaților îi determină să facă tranzacții mai frecvent. Există o corelație negativă între randamente și frecvența tranzacționării. Potrivit unui studiu realizat de Barber și Odean, bărbații tranzacționează acțiuni cu 45% mai mult decât femeile. Acest flip-flopping financiar excesiv le-au redus randamentele nete cu 2,65%. De asemenea, bărbații singuri, tranzacționează cu 67% mai mult decât femeile singure.
Interesant, nu?
2. FEMEILE apelează la educația financiară mai des
Bărbații tind să fie mai încrezători decât femeile când vine vorba despre investiții. Femeile sunt mereu mai dispuse să recunoască că nu știu totul, că nu e o slăbiciune să ceară ajutorul unui coach financiar sau să se documenteze mai mult înainte de o decizie majoră.
Femeile depun mai mult timp și efort în cercetarea posibilelor investiții, uitându-se la fiecare unghi și detaliu, precum și luând în considerare puncte de vedere alternative. Acele femei care se educă despre investiții au mai multe șanse să ia decizii mai inteligente care să conducă la rezultate mai bune pe termen lung.
Nu numai că femeile sunt mai predispuse să ceară ajutor de la un coach financiar, dar ascultă recomandările pentru parcursul financiar potrivit lor și apelează la coach ori de câte ori au nedumeriri în deciziile lor financiare.
Există atât de multe cărți despre finanțe și investiții, încât este ușor să fii copleșit/ă. Pentru mai multă claritate consultă lista mea de recomandări.
3. FEMEILE AU O AVERSIUNE MAI MARE LA RISC
Toate investițiile implică riscuri. Este natura lor. Cu toate acestea, nu este nevoie să îți asumi mai multe riscuri decât este necesar.
Când vorbim de portofoliile lor, femeile au o aversiune mai mare la risc iar când investesc banii câștigați cu greu și au tendința să rămână la ceea ce știu mai bine.
Pe baza obiectivelor financiare foarte clare (o pensie confortabilă, educația copiilor, o casă) femeile au tendința de a construi portofolii mai potrivite. Studiile au constatat: femeile și-au creat portofolii mai diversificate și mai echilibrate în ultimii 5-6 ani.
În loc de concluzii
Când vine vorba de investiții, femeile tind să se educe permanent, să creeze un plan și să se țină de el.
Trăiesc cu 6-8 ani mai mult decât bărbații, câștigă din păcate mai puțin decât colegii bărbați și sunt predispuse la mai multe pauze de carieră.
Sper că v-am convins doamnelor că sunteți pregătite pentru a investi cu succes dar și că momentul potrivit e chiar acum! Pentru un parcurs personalizat al investițiilor, ne auzim, cu drag de investiții și economisire!