Economisirea – o necesitate pentru libertatea financiară

O întrebare importantă pe care trebuie să ne-o punem fiecare dintre noi, dacă ne aflăm pe drumul planificării financiare este dacă ar trebui să începem să economisim, să investim sau să facem speculații? Drumul către libertatea financiară începe cu planificarea, iar la baza planificării financiare este economisirea.
Aceast articol este primul dintr-o serie de 3 articole – astăzi voi discuta despre Economisire, urmând ca în celelalte 2 articole să vorbesc despre Investiții și respectiv despre Speculații. Pot exista confuzii între acești termeni și această serie de articole are rolul de a clarifica unele aspecte.

Ce este economisirea?

Economiile reprezintă partea din venit necheltuită pentru cheltuieli curente și satisfacerea nevoilor de consum ale unei persoane.

Economisirea se poate traduce în păstrarea banilor deoparte lunar sau chiar investirea de sume mici lunar. Acestea pot ajuta la îndeplinirea angajamentelor financiare la o dată viitoare, de exemplu, cumpărarea unei case.

Drumul planificării financiare ÎNCEPE cu economisirea. Nu poți face niciun pas înainte dacă nu reușești să pui bani deoparte.

În general economisim pentru nevoile noastre pe termen scurt.

Care ar putea fi aceste nevoi, pe termen scurt?

De ce sunt importante economiile?

Fără economii, evenimentele neașteptate aduc presiuni financiare mari. Prin urmare, economiile ajută o persoană sau o familie să devină sigură financiar.

Banii pot fi economisiți pentru a cumpăra articole scumpe care sunt prea costisitoare pentru a fi cumpărate din bugetul lunar. Cumpărarea unei case noi, achiziționarea unui automobil sau plata unei vacanțe pot fi realizate uneori doar economisind o bună parte din venituri.

Economiile vă pot ajuta să câștigați mai mult dacă ajung în investiții (ceea ce recomand permanent). Chiar și banii ținuți inactiv într-un cont de economii aduc puțină dobândă anual.

Fondurile economisite sau puse deoparte permit, de asemenea, unei persoane să se opună situațiilor de urgență neprevăzute. Astfel de situații de urgență pot apărea în orice moment unei persoane din orice motiv, dovadă a făcut-o de exemplu răspândirea pandemiei de COVID-19, o perioada cu pierderi de joburi și situații de sănătate și familie ce au adus la presiune financiară sporită.

Câți bani trebuie economisiți?

Poate părea o întrebare care are doar un răspuns personalizat de aflat într-o sesiune de coaching financiar dar…

Pentru un punct de plecare sigur în zona de economisire, o persoană sau o familie ar trebui să economisească cel puțin veniturile pe șase luni sau mai clar ce acoperă cheltuielile pe minim 6 luni. Așa numitul fond de urgență. De exemplu, o persoană cu un venit de 2000 de euro ar trebui să aibă economii de minim 12 000 de euro. Asta ca un prim pas în economisire.

Apoi putem vorbi despre o rutină de economisire lunară de 10 la sută din venituri de exemplu, economisite înainte de orice altă cheltuială. Așa cum am mai sfătuit în repetate ocazii: Plătește-te pe ține mai întâi!

Cum creăm un obicei de a economisi lunar?

În ziua de salariu facem un ordin de plată programat prin care, în fiecare lună, transferăm automat minim 10% din salariu într-un cont de economii (ATENȚIE!!!…nu economisim ce rămâne din salariu la sfârșitul lunii, ci economisim la începutul lunii și cheltuim ce rămâne).

E important să începem corect…economisirea se face ÎN ZIUA DE SALARIU. În literatura de specialitate acest procedeu se numește “Pay yourself first! (Plătește-te întâi pe tine!)”.

Unde să ții economiile?

Hai să începem elementar cu un depozit bancar. Deși dobânzile sunt mici este un prim pas important. Folosește depozitul bancar în locului contului curent. Banii pot fi păstrați într-un cont de economii sau de depozit până când trebuie să îi folosești pentru situații de urgență, de exemplu.

Un depozit bancar este un tip de cont care vine cu o dobândă mai mare decât un cont simplu de economii.

Depozitele bancare pe piața monetară necesită de obicei o suma mai mare minimă pentru a se deschide și au limite în privința accesului la bani,iar dobânda se poate pierde dacă banii sunt scoși/accesați înainte de termen.​

Sunt economiile personale un atu?

Da. Hai să ne gândim la active. Un activ este orice lucru de valoare care poate fi convertit în numerar. Acestea pot include o casă, o mașină, investiții, lucrări de artă, bunuri pentru casă, un cont bancar sau economii personale. Toate activele pot fi adunate pentru a determina valoarea lor netă.

Cum să-ți calculezi rata de economii

Rata de de economisire este procentul din venitul personal disponibil care este mai degrabă păstrat decât cheltuit pentru consum sau obligații.

Să presupunem că venitul tău net este de 35 000 euro pe an pe an după impozite (adică venitul tău disponibil) și pe parcursul anului cheltuiești, de asemenea, 25 000 în consum, facturi și alte cheltuieli.

Economiile tale vor fi 10000. Împărțirea economiilor la venitul disponibil are ca rezultat o rată de economisire de 28 la sută.

Cum poți crea un plan personal de economii?

Identifică un obiectiv pentru care economisești și stabilește suma de care ai nevoie pentru a atinge acel obiectiv. Împarte obiectivul în intervale de timp mai scurte și sume mai mici pentru a-ți afla obiectivul de economii pe săptămână, lună sau an. Astfel vei atinge obiectivul stabilit mai ușor.

În orice etapă de economisire te afli nu ezita să mă contactezi pentru un parcurs financiar personalizat, pentru succes și îndeplinirea tuturor obiectivelor financiare … fie personale sau de familie.

Pe scurt, economisești:

  • pentru obiectivele pe termen scurt și pentru fondul de urgență
  • minim 10% din venit, în ziua de salariu, transferat automat în cont de economii
  • în plasamente lichide – cont de economii și depozit
  • în RON, EUR și / sau USD
  • pentru conservarea banilor

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CAPTCHA ImageChange Image

Scroll to Top